Ştii cum se plimbă un nebun în sus şi-n jos pe o strada împânzită de oameni,el vorbind totuşi singur,nu? Sper că ai imaginea asta în minte ca să înţelegi cum mă simt eu acum. Mă simt ca şi cum aş striga la toata lumea în jurul meu şi nimeni nu m-ar auzi. Incertitudinea,nesiguranţa,dorul,ura. Doar ele mi-au mai trezit puţină scânteie în suflet zilele astea. Şi nu pot spune că nu le sunt recunoscătoare. Asta pentru că mă determină să revin puţin cu picioarele pe pământ,să îmi dau seama cum şi unde am greşit,să mă desprind puţin de raiul meu. Dar,cum se întâmplă mereu,omul greşeşte,pierde Paradisul, dar încă poartă pe Pământ amintirea lui.
Iar adevărul e că îmi lipseşte. Îmi lipseşte cu totul şi mereu. Tot trecutul. Mi-a lipsit scrisul zilele astea,aşa că am scris. Mi-a fost dor să citesc poezii,aşa că am citit. Dar ce aş putea să fac daca îmi e dor de sentimente,de moduri de a simţi,de tine,de momente,de emoţii,de părţi din mine? Aş putea oare să mor de dor? Si nici nu mai vreau să îmi amintesc. Uite o chestiuţă interesantă legată de amintirile noastre: printr-un stimul prezent care ne aminteşte de ceva,putem retrăi acel moment din trecut,exact asa cum l-am perceput noi la vremea respectivă. Asta ţine de memoria noastra involuntară şi pentru câteva clipe,putem retrăi în prezent momentul trecut. Ceea ce ne aminteşte mereu că putem să păstrăm doar o mică parte din Paradisul nostru trecut,de care tot încercăm să ne desprindem. Pentru unii,el este Copilăria,Adolescenţa,Anii de liceu sau o Persoană. Pentru mine e chiar Totul. Şi uneori simt că mi-aş dori să îmi pot retrăi tot trecutul,într-o singură clipă care să dureze mereu. Ştiu,este un clişeu.Dar aproape tot ceea ce gândim şi facem a mai fost făcut,deci tot un clişeu. Dar,totuşi,cui nu îi este dor de ursuletul lui de pluş al cărui nume nici nu ţi-l mai poţi aminti acum? L-ai iubit la un moment dat. Cui nu îi este dor de după-amiezile leneşe de vară în care te jucai cu prietenii în parc? Te făceau să te simţi liber mereu. Cui nu îi este dor de primul sărut şi de primele emoţii? Îţi făceau pielea ca de găina atunci. Sau poate îţi e dor de primul fum de ţigară? Şi el te ameţea la un moment dat. Deci,vezi? Mi-e dor de lucruri mărunte pe care nu le mai pot simţi în viitor niciodată. Pentru că ele deja au fost şi probabil că în trecut le e locul.
Şi poţi să mă consideri nebună,dar tot cred că aşa ar fi cel mai bine: "Nu spuneţi nimănui nimic, niciodată.Dacă o faceţi,o să înceapă să vă fie dor de toţi."
poza: Adrian Mihai Iana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu