Infernul

Nu se cuvine să dezvălui  dinainte numele protagonistului acestei tragice întâmplări. El se va demasca pe parcurs minţii oricui va citi cele de mai jos. Să luăm aminte :

« Când eu n-am fost,nimic n-a fost creat,

ci veşnic tot şi-n veci voi fi durata,

să lase-orice speranţă cine-a-ntrat. »

                           -Dante, « Infernul »

O lumină palidă şi îngheţată începuse să îi deschidă privirea. Era aţintit la pământ şi nu îşi putea privi trupul din care zvâcneau convulsii de durere. Îşi ridică privirea şi căută în jur o formă cunoscută.

Ştia că este înconjurat de materie,dar nimic din ceea ce vedea nu semăna cu nimic din ceea ce îşi amintea din viaţa sa trecută. Particule fluide şi negricioase zburau peste tot în jurul lui iar acea lumină palidă părea un semicerc ce se roteşte deasupra lui. În minte îi apăru imaginea de la începutul Universului :  acea particulă infinit de mică,supraîncărcată cu energie din care au luat fiinţă printr-o explozie fericită tot ceea ce înţelegem noi prin Univers,galaxii şi planete astăzi. Pământul pe care stătea se surpă sub propria sa greutate imediat după acest gând şi îl înghiţi.

În acel moment era conştient că se afla la orizontul unui punct singular al unei găuri negre şi putea simţi cum forţele ei necunoscute îi strivesc atomii sub propria lor greutate. Îşi aminti pe loc că el nu este de acord cu nou apăruta Teorie a Stringurilor. Aşa că se lăsă să cadă tot mai jos,înspre abisul a cărui smoală  îl înghiţi în scurt timp în mod complet. Se văzu în mijlocul unui vid infinit. În dreapta sa se afla Creatorul iar în stânga putu distinge vârful unui munte de gheaţă. Îşi aminti că sfârşitul Universului a fost prezis ca fiind o moarte prin îngheţ,aşadar Moartea îi veghea partea stângă.Nu putea conştientiza apariţia lor,nici propria sa existenţă,însă simţea că toate sunt aşa cum urmează. Creatorul îi indică o nefericită creatură care căzuse din cerul unde se găsea şi el iar acum priveau amândoi cum un întreg Pământ este deschis sub forma unei pâlnii gigantice de către acea creatură. L-a recunoscut deci pe Lucifer în momentul formării Infernului şi putea vedea deja în cealaltă emisferă vârful ascuţit al pâlniei,adică Purgatoriul dantesc.

De cealaltă parte a sa, Moartea îi arată în schimb cum un tânăr pe nume Edip îşi scotea lancea şi reteza gâtul unui bătrân ce dorea să îşi răzbune sclavul ucis de acesta. Edip însă nu ştia că acel bătrân era regele Tebei,şi mai mult,că era tatăl său. Acesta nu ştia nici că imediat după va fi ales rege în locul bătrânului şi se va căsători cu regina,adică mama sa. 

În mod curios,cele două imagini din mintea sa erau de fapt transformări ale celor doua lumi ce i se înfăţişau acestuia,lumi care erau cât se poate de reale şi dintre care acesta trebuia să aleagă. Atunci îşi aminti pe loc că este ateu iar moartea în nici un caz nu îl sperie. În faţa lui apăru o poartă masivă,pe care erau inscripţionate cuvinte într-o italiană veche,indescifrabilă. Un miros puternic şi amar îi învălui simţurile de la primul său pas în acel necunoscut. Era un deşert straniu,străbătut de râuri cu smoală  ce clocoteau sub soarele roşu,ucigător. Privi cerul însă văzu în locul său o pânză de materie incoloră care părea să îşi schimbe forma în doi timpi : prima oară, ea devenea convexă şi în cel de-al doilea timp,concavă. Atunci el şi-a dat seama că este prins în cadrul unui fel de sferă cu mai multe cercuri care se contractă în mod regulat. În timp ce gândea toate acestea,pe lângă el treceau arătări bizare,pe jumătate fantomatice,aliniate şi purtate de acelaşi curent tot înainte. Pe chipurile lor arse,cu pielea scorojită şi înţepată de soarele arzător se citea o durere jalnică, iar freamătul morţii se transforma uneori în urlete ascutiţe printre ei. În acea mulţime a avut impresia că îl recunoaşte pe Allan Poe,apoi pe Freud şi Orwell,aranjaţi în ordine cronologică, mergand uşor,apăsat,cu o teamă necunoscută la fiecare pas. Se întreba dăcă nu se afla chiar în lumea imaginată de Orwell în "1984" când  o clădire uriaşă,cu o arhitectură totalitară şi un afiş cu « The Big Brother is watching you » îi răpi privirea…

Raţiunea întunecată de pulsiunile Sinelui se credea odată că poate conduce la nebunie. Se prăbuşi la pământ,corpul său începând să fie dominat de convulsii violente.

O lumină palidă şi îngheţată începuse să îi deschidă privirea. Era aţintit la pământ şi nu îşi putea privi trupul din care zvâcneau convulsii de durere. Îşi ridică privirea şi căută în jur o formă cunoscută.

Recunoscu atunci pereţii căptuşiţi,de culoare albastră,pe care mucegaiul nu se ferise să le infecteze colţurile, îi reaminti cine este şi unde se află. Amintirea indentităţii sale porni înspre conştiinţa sa în valuri,din momentele copilăriei,ajungând în stadiul său final,prezent. Se simţea legat,imobilizat de o cămaşă de forţă şi privi lustra din tavan ce semăna unui semicerc de lumină. Îşi simţi Eul strivit de realitate,aşa că îşi cufundă din nou raţiunea în visare,imaginându-se din nou că este Dumnezeu, Moartea şi Dante străbătând infernul propriei sale minţi.