Recviem

"Panta rei" sau "Totul curge,nimic nu ramane neschimbat"-Heraclit

 Final:
 "Era de parcă nu s-ar fi trăit niciodată acolo. Și totuși câte nu se întâmplaseră! Și dragoste fusese, și femei care-și părăseau bărbații, și fete care se măritau, și bătăi la beție, și oaspeți care veneau, și pâine care se cocea... Și caravana cinematografică venea acolo și se duceau la film chiar și cei mai bătrâni."



        Martie,1935
 Era o liniste apusa si un fior in glasul vantului de nestrapuns ce domneau asupra satului. Strazile prafuite erau impanzite de caramizi rosiatice,dispuse una peste alta in semnul rezistentei ce doarea a fi aratata.Viata parea inerta. De fapt,acea viata murise in toate formele ei. Glasul animalelor din curti nu se mai auzea iar copii nu mai aveau curaj sa tipe de foame. Un miros pregnant de praf de pusca si putreziciune amprenta acum orice element care patrundea in zona de conflict. Casele oamenilor erau golite. Golite de pofta vietii,golite de libertate,golite de certitudinea zilei de maine,golite de orice speranta. Femeile si barbatii baricadau cu ce gaseau in casa usile si ferestrele propriilor locuinte. Copii si nou-nascutii plangeau in chip asurzitor,tradand viata existenta in case. In unele cazuri,ei erau omorati pentru securitatea familiei mai numeroase.Un fapt ciudat dar adevarat este ca instinctul de conservare a vietii ii fura omului ratiunea numai in situatiile disperate. Omul nu moare de foame,foamea il macina incet,incet,intunecandu-i ratiunea pana cand acesta va ajunge sa distruga oricare forma umana...Radiourile locale anuntasera in graba starea de urgenta: "Zona conflictului s-a concentrat in jurul localitatii,armata straina va trece printre noi. Recomandam evacuarea zonelor pentru siguranta familiilor. Vom trimite trupe in ajutor.Trenurile locale vor reintra in circulatie incepand cu orele..." Insa toata lumea stia ca nu era asa. Trenurile si toate caile ferate erau blocate in zona de cel putin 2 zile iar mancarea si aprovizionarile oamenilor se terminasera demult.  Nimeni nu venea sa ii ajute si ei stiau asta. Satul reprezenta zona folosita drept blocada a teritoriului tarii contra armatei inamice.Trupele inamice inaintau la granite. Blocada cazuse.Armata tarii se afla dincolo de sat. Satul ramanea o zona libera de trecere. Din vazduh se auzise o bubuitura asurzitoare si in zare se putea vedea acoperisul marii Biserici prabusindu-se la pamant precum un Hristos rastignit in numele patriei. Tancurile si obuzele anihilau orice urma de viata. Nimic nu iesea din zona,nimic nu supravietuia.
 In mai putin de 2 ore,casele cu ferestre sparte,oamenii ucisi,strazile imbibate in sange si aerul inecacios,greoi umpleau peisajul. Dupa mai multe zile de la izbucnirea conflictului,oameni din alte zone ale tarii erau chemati sa curete satul de resturi de nefiinta,sa reconstruiasca casele,sa tencuiasca peretii si sa curete strazile. Totul a fost musamalizat asa cum s-a ordonat de la sistemul de conducere. Nimic nu se intamplase acolo.


                     Martie,1997
 La televizor se anunta un reportaj special legat de comemorarea unei zile nemuritoare in istoria localitatii. Familiile,care mai de care,dupa posibilitati se stransesera in fata unui televizor si urmareau stirile locale:"Astazi,13 Martie 1997,se implinesc 62 de ani de la cumplita epidemie a virusului negru ce a depopulat o intreaga localitate. Se crede ca aceasta epidemie a prevestit intunecata soarta a tarii noastre ce a culminat cu cel mai sangeros razboi al anilor 40'." In acel moment din ecranul televizorului a inceput sa rasune o muzica solemna,imnul tarii. Oamenii priveau miscati scenele cumplite de dupa izbucnirea epidemiei negre precum si cele care aratau localitati intregi devastate de catre armata inamica.
  Cu totii se gandeau la atrocitatile comise de catre inamici,fiind multumiti in sinea lor ca statul acestora a fost destul de puternic sa treaca peste aceasta criza si sa se stabilizeze pana in forma actuala.
La finalul reportajului,sloganul partidului politic actual ramanea putin timp aninat pe ecran,apoi disparea usor-usor pe masura ce ecranul televizorului se innegrea la loc:
 „Cine controlează trecutul controlează viitorul.
  Cine controlează prezentul controlează trecutul
 Traiasca omenia!"