Si azi plîngeam de fericire..

   Eliberarea spiritului,modelarea lui după tot ceea ce este frumos în lume,adevar...asta este ceea ce caut în viata.

    M-am întrebat mereu ce simt nisipurile atunci cînd valurile le mîngîie intermitent petalele... Simt oare eliberarea de caldura mistuitoare a Soarelui sau oare tocmai valurile le tulbura spiritul? Oare vantul nu poate alina suferinta marii? Oare briza nu-i poate saruta crestetul in valuri fara ca marea sa nu se clatine de emotie? Oare stridiile contopite in stanci vechi simt eliberarea valurilor ce se abat asupra lor? Oare valurile nu simt placerea ridicarii steagului alb atunci cand bat in retragere de la tarm? E curios cum Soarele isi poate incetini caldura  pentru a cadea in dezmorteala noptii. Miscarea poate elibera tensiunea la fel cum starea de repaus poate amorti durerea. Stand in adierea vantului,pe plaja,dezrobim nisipul de atingerea pamantului,ii oferim un nou adapost,ii oferim o parte din noi. In natura,toate imi par a se elibera reciproc de propria agitatie.

     Dar destul cu vesnica mea reverie. Lumea ascunde prea multa frumusete pentru a nu-ti rapi sufletul,a te regasi in frumos si a-ti transpune,pret de o secunda macar, toate idealurile si visele in frumusete. Eliberarea spiritului,transpunerea sufletului in captivitatea placerii de moment. Precum o melodie preferata,o carte marcanta sau un peisaj impresionant. Acel val ce iti acopera mintea si iti domoleste sufletul,iti poarta inima in labirintul seductiv al eliberarii de sine,al identificarii de sine cu exteriorul interiorizat. Menghina supararilor,durerilor,grijilor,suferintelor de peste zi ce pare ca rugineste si in final,se spulbera in mii de piese de puzzle ar reprezenta numai preludiul urmat de acel moment in care spiritul deja apartine frumusetii cautate,ferit de orice stransoare;acel  moment in care iti poti purta gandul cu incredere in momentel

e fericite cand mama iti zambea mandra si te saruta imediat pe frunte dupa ce ai cazut. Acel moment iti apartine in totalitate. Exact la fel ca in momentul in care minteam iti aluneca pe coloanele dorice sau ionice ale templului visarii iar bombaridierii realitatii nu le mai pot distruge unitatea. Iti incredintezi mintea unui lucru pe care nu-l poti controla in mod constient,dar iti confera relaxarea si siguranta irealitatii. Exact,acel moment ireal,desprins din timp si spatiu,doar pentru spirit.

      Ar putea semana cu fericirea daca insa nu ar slabi carcasa protectoare a inimii si a sufletului. Si asa,o ultima lacrima aluneca libera sub perna. Oare lacrima isi simte propria ei eliberare de emotiile mele?Eliberarea de sine este mereu cea mai dificila. 
  Nu desigur,lacrima nu poate exista fara mine,asa ca se usuca si moare. As mai servi inca un shot de nirvana,daca se poate...

“But it's hard to stay mad, when there's so much beauty in the world. Sometimes I feel like I'm seeing it all at once, and it's too much, my heart fills up like a balloon that's about to burst... And then I remember to relax, and stop trying to hold on to it, and then it flows through me like rain and I can't feel anything but gratitude for every single moment of my stupid little life…”- American Beauty