Subtilitatile mele iubite

  Ma intreb deseori de ce frumusetea lucrurilor nu este intotdeauna atat de evidenta...imi analizez miile de raspunsuri,dar nu pot insa gasi unul satisfacator in ceea ce caut. Caut insa frumusete. In orice. La orice ruina,la orice text literar parasit de melodie,in orice desen umbrit,in orice fiinta vie. Sesizez,imi permit sa cred,subtilitatile,misterele,enigmaticul unei persoane. Imi place sa ma ascund in umbra acesteia,sa ma invalui in misterul ei,sa constat cat de interesante sunt fiintele omenesti si cat de complex poate fi rationamentul sau gandirea acestora. Intotdeauna m-au fascinat privirile indelungi,insa fugare, gesturile timide si impiedicate, micile ticuri ale vorbirii sau comportamentului oamenilor. Cred ca acestea tradeaza adevarata sa persoana,ii demasca slabiciunile. Da,imi plac slabiciunile altora.Nu,nu le caut doar pentru a-mi menaja orgoliul sau a-mi ridica moralul…cu adevarat interesante sunt modurile in care persoanele incerc sa si le ascunda,sa le refuleze…acestea intorcandu-se inapoi spre ele,insa,precum un val,intr-o miscare translatorie,spargandu-se apoi de tarmul realitatii.Sunt normale acestea,toti incercam sa le ascundem in noi insine. Unii aleg doar sa le refuleze,sa le stagneze intr-un stadiu  bland,in timp ce altii le ucid precum niste balauri feroce,pentru a-si salva vointa. Gesturile timide,stangace,copilaroase isi ascund himerele…mie nu imi mai este frica de ele,acum. Imi place sa cred ca acestea sunt doar cortina opaca ce nu permite adevaratei personalitati sa se dezvaluie lumii.

    Orice lucru isi are frumusetea intrinseca,aceasta poate fi descoperita insa in functie de gradul de sensibilitate sau toleranta al observatorului,poate... O privire fatisa,o vorba cu dublu sens,un gest timid si o atentie spontana…isi pot ascunde persoanei adevarate furtuni sufletesti. Sa nu ma intelegeti gresit,ceea ce vrei sa exprimi sau ceea ce simti,nu ar trebui eschivat prin subtilitati,ci impartasite direct. Poate de aceea imi place sa sorb din fiecare farama de timiditate intalnitaceea ce am vrut sa exprim,ce am simtit sau ce am stiut,nu a strapuns spatiul exterior niciodata in concordanta cu intensitatea acestora. Mi-a placut mereu sa traiesc in mintea mea,insa realitatea nu functioneaza asa,si din pacate,am avut numai de suferit. Nu,nu ma contrazic deloc,aceste nesigurante sunt frumoase in esenta,denota trairi launtrice intense,dar acestea trebuie communicate exteriorului…neimpartasite,ele se usuca si pier,arzand cu acestea si o parte din increderea de sine a persoanei. Aceste amagiri,neimpartasiri pot reprezenta adevarate himere, ce incing intr-adevar spiritul propriu,dar pentru a fi cu adevarat un om remarcabil,acest lucru nu este suficient,fiind fara substanta reala in starea lor interiorizata. Toate acestea sunt trandafiri serpuitori in fiinta unei persoane,ghimpii acestora fiind intotdeauna pe interior. Cat de frumosi sunt insa trandafirii realistici,din plastic,vesnici,insa.

‘She grew sick in thought, and sat like Patience in a picture, smiling at Grief.’-Twelfth Night